Se cântăresc două fire de nisip.
Luate din acelaşi pământ negru.
Apoi, firul cel mai greu
se pune peste celălalt.
Aşa, ca să păstrăm legile naturii.

pe cărări de fum
paşii tăi gonesc
pentru-a veni în faţa
tatălui ceresc
şi-a te ruga la El

mâinile spre cer
unite-n cântec
rugător

Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.

Zi de zi greşim
mai multe
dă-ne puteri
dă-ne un semn

viaţă-n dar ne-ai dat
cerul l-ai lăsat
să ştergi, să uiţi
păcate mari ce ne-au pătat
ne ţin pe veci legaţi

lumea este rea
numele tău sfânt
uitat de toţi

Refren:
O,Tată din cer
speranţă dă
Tată din cer
că vei veni.

sufletul cântă în versuri
când tu calci iarba
pe note înalte,
astfel, fiecare şoaptă
răsărită din flori,
e cântecul vieţii
ce-l cântă copacii,
şi oamenii, ades.

cine te-a scos în calea mea,
clipă adâncă, tăcere de stea,
de-mi pare că oamenii
sunt nişte idei
ce curg prin pustiu.

nu mai ştiu dacă sunt om
sau doar o privire,
ce fură din tine
miracole vii
ce mă fac să trăiesc.

să ştii că albastrul
ce-l port sub pleoape
e din ziua în care,
purtai o eşarfă
culeasă din stele.

Probabil
pentru că îmi place jocul,
încă mă mai consider copil.
Şi pentru că mă comport
ca un adult obişnuit,
mă consider un fiu pierdut.
Albul firelor de păr ar confirma
că mă aflu printre rândurile
celor bătrâni,
eu, însă, mă mai consider copil.

Du-te până la ea
şi vezi dacă bate.
-Bate?
-Mai bate.
Dacă bate, poţi să te duci
până la mormântul părinţilor,
să-i vezi,
să pui o floare la căpătâi,
şi poate să le spui, că în curând
te vei întoarce acasă.
-Bate?
-Abia se mai aude,
un strigăt de copil,
rămas fără părinţi.
Dacă se mai aude,
mergi şi mai priveşte odată cerul
de jos,
aşa, ca pentru ultima oară.

eşti chiar tu?
mi se pare că nu.
nu simt cum iarba
se frânge sub noi
şi nici nu aud
cum respiră norii.

credeam că vei veni tu
dar astăzi, ai venit altcineva.
crezi că mă voi îndrăgosti
de altă latură a ta?

Lumina mă face mereu să zâmbesc,
chiar dacă lumea
e plină de-ntuneric.

În prezența ei,
întunericul din mine se face zi,
astfel trăiesc și în mine,
așa cum în mine,
și mor.

Trezeşte în tine,
orice parte ascunsă
în trup.
Nu ştii că ai mai multe inimi,
aşa cum prin degetele tale,
sângele curge ramificat??

Un flux continuu
de stări
inundă şi ultima parte
a sufletului tău,
rămasă uscată.

Acest cântec, te va spăla de moarte.

Muză tu,
acum că ai sosit,
scoate ce e mai bun,
din ce e mai rău.

Şi fă armonie
în marea de cuvinte.

Oricum nemuritor ca tine,
n-o să fiu,
dar şi tu din mine
îţi tragi răsuflarea,
aşa că deschide,
şi inimi şi ochi.

Tu, muză nedreaptă!
deschide şi minţi…
şi nu le închide
când se trage cortina…