Până când… continuare de la partea III

eu m-am decis să merg mai departe. Știam că e persoana cea mai potrivită alături de care să-mi trăiesc visele și să îmbătrânesc fericit. I-am arătat că o iubeam mai mult decât propria persoană și că sunt gata să-mi dau viața pentru ea. Apoi, a început să se schimbe. Nu mai era la fel de iubitoare ca la început, părea interesată de cu totul alte lucruri, nu simțeam că sunt o prioritate în viața ei. Îmi doream să vorbim mai multe despre ceea ce se petrece între noi, însă de fiecare dată discuția se termina înainte să înceapă. I-am spus că vreau să ne căsătorim, însă singurul lucru care mă reține e atitudinea ei. Când te dăruiești unei persoane, când iubești cu adevărat , cele mai frumoase porniri ale inimii, ceea ce ai mai frumos în suflet se așterne la picioarele acesteia.  Iar dacă cel ce a primit nu vine să-ți dăruiască ce are mai bun în schimb, se produce cel mai mare dezechilibru în suflet. Rămâi cu o rană ce se închide greu, și ale cărei cicatrici își îngână povestea tristă necontenit.

Mi-a spus că mă iubește ca la început, însă sinceritatea ei se apropia de cea a politicianului înainte de alegeri. Nu puteam să cred nimic din ce spune, pentru că nu venea cu nici un gest care să-i întărească discursul. Așa că i-am spus că nu m-a convins.

A strigat că sunt nebun și că niciodată nu mă voi putea vindeca.  Atât mi-a rămas de la ea, un strigăt care să înlăture tot ce a fost frumos.

– Așa s-a terminat totul?

– Nu, am văzut-o după aproape o lună. Mi-a spus că urmează să se mărite. Era fericită, și m-am bucurat pentru ea. Însă, mă întrebam cât de repede a putut să uite, ceva ce niciodată n-a existat.

– Trist. Și de atunci, a mai apărut cineva în viața dumneavoastră?

– Da, au venit de mână deznădejdea și durerea. Le-am primit la mine, le-am servit cu ce aveam și le-am găzduit pentru multă vreme. Până când am realizat că suferința distruge orice urmă de bucurie și grăbește venirea morții.

Citeşte PARTEA a V-a