Am avut un jurnal,
unde scriam și bune și rele,
cu coperta din piele
și colțuri de metal.

Avea 222 de pagini,
doar 72 conțineau poezii,
restul erau albe hârtii,
îndoite pe la margini.

Jurnalul mi-era prieten orișicând,
în el mă ascundeam când mi-era greu,
așa obișnuiam mereu…
să pun pe foaie câte-un gând.

Dar într-o zi s-a ascuns de mine,
nu l-am găsit și mult m-am întristat,
oare de ce jurnalul a plecat?
pentru că scrisesem prea puține???

nu mai aveam unde să scriu
și mă gândeam ce-i cu jurnalul meu
poate a dat de greu…
oare mai e viu?

aproape că uitasem de jurnal,
știam că nu-l voi mai găsi,
dar într-o zi veni,
coperta de metal…

era jurnalul meu,
stătuse-n altă casă,
l-am luat, l-am pus pe masă,
parcă era mai greu…

cu poftă l-am citit
și l-am pupat cu dor,
am drept de autor,
Jurnalul meu iubit…