Capul cuprins de două brațe moarte,
Ochii plecați, închiși pe jumătate,
Și deznădejde grea apasă trupul,
O oaie rătăcită, când apare lupul.

Pustie e cămara, e secetă în lume,
Nu mai auzi strigându-se-al tău nume,
Și-ai vrea să spargi trecutul, trădarea
Dar, nimeni nu-ți e frate, nici uitarea…

În mijlocul furtunii, lipsit de adăpost,
Te-ntrebi dacă viața poate avea un rost,
Căzut în disperare, poți cugeta așa,
Viața-ți este rostul, te zbate pentru ea.

Câini vor lătra în noapte, și o să fii mușcat,
Nu părăsi speranța, de a mai fi salvat,
Viața nu-i o joacă, deși de multe ori pare,
Viața nu-i grădină, și nici măcar o floare.

Viața e un dar, de multe ori neprețuit,
Ce dintre noi se duce, așa cum a venit,
Viața este totul sau nimic, adeseori,
Apare și se trece ca un buchet de flori.