Ecoul copilăriei mele se aude și astăzi,
Ce-a mai rămas din trecutul meu,
Îmi răsună în gând mereu…

Ecoul clipelor ce mi-au cuprins trupul,
De copil, bătut de soartă,
În aceleași vremuri și astăzi mă poartă…

Ecoul dimineților în care alergam pe câmp,
Persistă când revăd imagini similare
Doar că acum, parcă mai mult mă doare…

Ecoul glasului mamei mă strigă cu disperare,
Și-i alerg grăbit în întâmpinare,
Dar e doar o iluzie trecătoare…

Ecoul mingii bătute pe stradă,
Se mai aude câteodată…
Când văd copii jucându-se.

Ecoul stropilor de ploaie,
Îi mai aud câteodată din odaie,
Când mă opresc din scris…

Ecoul din sufletul meu,
E tot mai apăsat, mai greu
Așa este ecoul…copilăriei mele…