Îmi aștept iubita, puțin iritat,
De ce nu apare, dac-a spus că vine?
Așteptau și alții, au plecat,
Nu știu ce să cred, de-i rău sau bine.

Poate să mă sune, însă nu o face,
Gestu-i nu pot să-nțeleg,
Așteptarea ei nu îmi mai place,
Și mă întreb cu ce m-aleg.

Un bătrân mă vede, și zâmbește,
Însă eu, nu-i pot schița nimic,
Problema lui, nu mă privește,
Și nu mă-ncântă nici un pic.

-Îți aștepți iubita…și nu vine?
Replica fu dată, cu un zâmbet șters
-Domnule, problema mea, știi bine,
Poate-n altă parte parte ai de mers.

-Ascultă-mă, și eu aștept,
Dar, nu m-agit ca tine,
E altă așteptare, ce e drept,
Și orice-ar fi, tot vine.

-AtÂt de mult vă iubește!!!
Se pare că e o comoară,
Probabil, încă se gândește,
Ca așteptarea să nu doară.

-Nu e așa, nu cred că înțelegi,
Nu știi ce așteptare am,
Din ea, cu multe te alegi,
Nu valorează nici un gram.

-Nu înteleg nimica, cum așa,
Ce așteptare mai e asta???
Iubita, cât va-ntârzia,
Și cât de mare e năpasta?

-Iubita…vine când socoate,
Că am nevoie tot mai mult,
De altă viață, cum se poate,
De-aceea o ascult…

-Da…ciudat e acest om,
Idealist, chiar pare,
Vede mugurii din pom,
Și-i poate pune în mâncare.

Dar, ce iubită aștepta?
Dac-a plecat în grabă,
Iar gândul mi se lumina,
El…aștepta o babă.

Și-așa de fericit părea,
Ce fire plină de mister,
Cu-așa răbdare aștepta,
Căderea soarelui din cer.

Iubita-mi încă o aștept,
Dar, mai senin ca înainte,
Și inima ce bate-n piept,
O lasă fără de cuvinte.

-Îmi pare rău, iubitul meu,
A cam trecut, deja un ceas,
Să știi, mi-a fost atât de greu,
Până aici să fac vre-un pas.

Te văd senin, cum reușești??
După atâta așteptare…
-Iubito, nici nu te gândești,
Am învățat să am răbdare.

Când mă gândeam că o să vii,
Și inima-mi bătea mai tare,
Rupeam zăvorul deznădejdii,
Primind în suflet alinare.

-Așa iubit, nu-i nicăieri,
Cum te-am găsit în lumea toată?
Aș vrea ca azi, să fie ieri,
Să fii copil, eu să fiu fată…

-Iubito, încă nu-i târziu,
Să ne unim în rugul vieții,
Cu sufletul de-a pururi viu
În adierea dimineții…