Mă plimb printre stânci…
Urc spre ‘nălțimi, caut cerul,
Și sufletu’mi dă brânci
Să elucidez misterul.

Să caut floarea demult promisă
Prin praful greu, prin stânci golașe,
Să urmez cărarea scrisă,
Pe drumul încărcat de oase.

E foarte greu, e grav, e imposibil,
Nu-i floarea pe întreg pământul!
Caut misterul intangibil
Ce îl ascunde chiar cuvântul.

Mă pierd în munți, mă ia domnița,
Mă duce-n lumi nemaivăzute,
Îmi piere trupul și credința,
Să cauți floarea-i o virtute.

Și voi porni la nesfârșit
Pe drumul florii negăsite,
Mă angajez, jertfesc, promit
Pronunț cuvinte nerostite.

E floarea mea, și am pierdut-o
N-o mai găsesc pe nicăieri
Și nimeni nu a mai văzut-o
Când am rămas fără puteri.

Ai grijă și de floarea ta
Nu o lăsa să plece-n noapte
Căci nu te vei mai ridica
Și vei rămâne doar cu șoapte.